• Elevi

  • Clasa pregătitoare

  • Clasa I

  • Clasa a VIII-a

  • Biblioteca

Consultare on-line privind rolul temelor pentru acasă

Ministerul Educației Naționale și Institutul de Știinte ale Educației organizează în perioada 7 - 20 noiembrie 2017 o consultare națională privind regimul temelor pentru acasă. Demersul se adresează actorilor educaționali din învățământul primar, gimnazial și liceal și presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcție de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi și părinți.

Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce privește rolul acestor activități de învățare, respectiv corectarea unor disfuncționalități semnalate.

Astfel, datele ce urmeaza a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privința temelor pentru acasă și vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare. Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidențiale și vor fi utilizate exclusiv în scopul consultarii.

Pentru cei interesați, chestionarele sunt disponibile aici:

 

  *  Cadre didactice: https://www.surveymonkey.com/r/teme_cadre_didactice
  *  Elevi: 
https://www.surveymonkey.com/r/teme_elevi
  *  Părinți: 
https://www.surveymonkey.com/r/teme_parinti

 

***************************
BIROUL DE COMUNICARE
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
BUCURESTI, ROMÂNIA
Str. Spiru Haret 10, sector 1, 010176
telefon: +40 (21) 315.04.21
fax: +40 (21) 317.24.90

TELEFON VERDE - EXAMENE NAȚIONALE

TELEFON VERDE NAȚIONAL 0800801100

TELEFON VERDE AL I.S.J. IAȘI 0800816232

PENTRU SESIZAREA NEREGULILOR APĂRUTE ÎN ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXAMENELOR NAȚIONALE



Ne implicăm

fonpc

scoala discovery

Telefonul Copilului
sigur.info-internet mai sigur pentru copii

Recomandăm

Găzduire web gratuită pentru site-uri educaţionale

logo3